Peștera Gaura cu Muscă

Peștera este situată 12 km aval de Moldova Nouă județul Caraș Severin la cca. 30 m deasupra nivelului Dunării. Se poate ajunge din șoseaua ce străbate Defileul Dunării, 12 km aval de Moldova Nouă, în locul în care se află un izvor cu apă potabilă. A fost locuită în perioada Hallstatt fiind un adăpost ideal pentru omul primitiv. Poziția ei, cu intrarea prin care domină Dunărea a făcut ca în epoca medievală sa fie fortificată și armată cu tunuri și o mică garnizoană de soldați. Astăzi se mai văd fortificațiile de la intrare făcute încă de la 1460 și refăcute de mai multe ori, folosite până prin 1880. Peștera a primit denumirea de “Gaura cu Muscă” deoarece, după o legendă, aici s-a născut teribila muscă columbacă (culex columbacensis) dintr-un cap al balaurului cu 12 capete ucis de Iovan Iorgovan “braţ de buzdugan”. În perioada evului mediu această muscă a făcut ravagii în rândul animalelor.
Gura peșterii este de forma ovală cu diagonale de 8 si 4 m. blocată în mare parte de ziduri de la fortificația medievală. Galeria de acces este de dimensiuni medii și drenează un curs de apă. Pe traseu se trece prin Sala Liliecilor și se ajunge la un sifon terminal, zonă în care apar scurgeri parietale formațiuni, stalactite, gururi și depuneri de montmilch. În peșteră se simte un puternic miros de amoniac datorat depozitului de guano de liliac.
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Vremea